Construire și caracteristici
Cele aproximativ 300 de geoglife au dimensiuni variate, majoritatea fiind cuprinse între 15 cm și mai multe sute de metri, iar altele se întind pe câțiva kilometrii. Cercetătorul William H. Isbell le-a grupat în următoarele categorii: linii lungi și drepte, figuri largi, geometrice, desene de plante și animale, grămezi de roci și figuri care decorează laturile colinelor din jur. Printre reprezentări se numără maimuțe, tarantule, condori, iguane și multe forme geometrice cum ar fi cercuri, linii perfect paralele sau trapezoide - unele întinzându-se pe 14 km.
Oamenii de știință au constatat că geoglifele au fost realizate prin îndepărtarea rocilor de la suprafață de culoare închisă, pe care le-au așezat ulterior în forme prestabilite, astfel descoperindu-se solul de o nuanță mai deschisă.Șanțurile au fost create cu o mare precizie și este posibil ca nazcanii să fi posedat cunostințe de geometrie și inginerie de bază, la fel ca vechii egipteni. Scriitorul Jim Woodman consideră că liniile nu au putut fi realizate decât cu ajutorul direcțiunilor date din aer, astfel construind un balon din materialele existente în acea vreme. Aparatul a zburat doar 2 minute, însă cercetătorii sunt sceptici privind aceasta teorie deoarece nu s-au găsit dovezi care să o susțină. Potrivit lui William E. Shawcross, oamenii au înlăturat „învelișul subțire și brun al suprafaței” călcând pe el.
Englezul Tony Morrison (realizator de filme și explorator) a demonstrat că se pot realiza linii drepte cu ajutorul câtorva țăruși, cotidianul Time afirmând că traiectoria geoglifelor din Nazca era deviată la interval de câțiva yarzi pe parcursul unei mile, fapt susținut de parii ce au fost găsiți la un interval de 1,8 kilometri. Maria Riche a explicat ca nazcanii au desenat mai întâi liniile pe parcele de pământ cu lungimea de 6 picioare (1,8288 metri), multe dintre acestea fiind descoperite lângă geoglife. Apoi părțile componente erau separate pentru a fi realizate la o scară mai mare. Ea a afirmat că liniile drepte au putut fi făcute prin întinderea unei sfori între doi stâlpi, cercurile cu ajutorul unei frânghii ancorate de o piatră și liniile curbe mai complexe prin unirea anumitor arcuri de cerc. Cercetătoarea a prezentat ca probe ce susțin aceste teorii unele roci sau găuri ce reprezinta centrele cercurilor.